Autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu 2 morți și 3 răniți, este cercetat acum şi pentru că a condus drogat. Procurorii din cadrul Parchetului din Mangalia au confirmat că a fost extinsă cercetarea în cazul șoferului de 19 ani.
Până acum, Vlad Pascu era cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, dar și părăsirea locului accidentului. Raportul toxicologic a arătat că tânărul consumase un cocktail de stupefiante, în sângele lui fiind descoperite 6 substanțe interzise, așa că procurorii îl cercetează și pentru conducerea sub influența drogurilor.
Ca urmare, Vlad Pascu nu va mai putea scăpa de o condamnare la închisoare cu executare, deoarece i se vor aplica prevederile Legii Anastasia. Legea a intrat în vigoare la 13 iulie, cu 5 zile înaintea accidentului produs de Vlad Pascu și spune că persoanele care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți nu mai pot primi pedepse cu suspendare.
Sursa colaj foto: Amator