Ministerul Afacerilor Interne a activat, preventiv, grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul emiterii de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a avertizării hidrologice de tip cod roşu.
Potrivit unui comunicat, până în prezent nu au fost înregistrate efecte deosebite cauzate de ploile abundente, însă angajaţii MAI din judeţele vizate de această avertizare, respectiv Timiş şi Caraş-Severin, au fost mobilizaţi pentru a putea interveni în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune.
Peste 3.300 de pompieri cu peste 2.200 de mijloace tehnice sunt gata de intervenţie în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase, precizează sursa citată.
Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate produce inundaţii.
Conform MAI, pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.
O primă intervenţie a fost înregistrată în localitatea Borlova, din judeţul Caraş-Severin, unde viitura a înconjurat o casă în care se aflau o femeie şi doi minori. Persoanele au fost evacuate preventiv prin improvizarea unui podeţ şi se află în prezent în afara oricărui pericol.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate cod roşu, cu precizarea că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii Timişului aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte confluenţă cu râul Bistra, afluenţii de stânga ai Bistrei – aval S.H. Voislova Bucova, Pogăniş – bazin superior amonte S.H. Brebu, Tău – bazin superior amonte S.H. Soceni, judeţul Caraş-Severin.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce până în jurul orei 24.00, se arată în comunicat, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Goleţ – bazin superior, Timiş – afluenţii mici de dreapta aferenţi sectorului S.H. Caransebeş şi Bistra Mărului – afluenţii aferenţi sectorului aval acumularea Poiana Mărului.