Autoritățile pregătesc noi măsuri de relaxare pentru 1 iulie, anunță ministrul Sănătății, aflat în vizită în Vrancea.
Nelu Tătaru a declarat că reducerea numărului de noi îmbolnăviri depinde, însă, de respectarea restricțiilor aflate încă în vigoare.
Sunt încă niște restricții, precauții care trebuie respectate. Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare, mizând pe un spirit civic și pe respectarea unor condiții.
Avem șapte zile de creșteri, avem patru zile cu peste 300 de cazuri. Avem a treia măsuri de relaxare.
Sperăm să fie o creștere progresivă și sporadică, nu una exponențială, încât la 1 iulie să avem o altă măsură de relaxare, iar după 15 iulie – început de august să avem o viață cvasi-normală. Depinde numai de noi.