Confidenţialitate

Autoritatile din Turcia au arestat astazi peste 30 de politisti

Acțiunea are loc cu câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurate pentru prima oară prin vot universal direct.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a concediat deja mii de polițiști și procurori suspectați că ar fi apropiați de mișcarea religioasă a predicatorului musulman Fethullah Gullen. Exilat în Statele Unite, acesta e acuzat de Erdogan că s-ar afla la originea unei anchete deschise împotriva sa și a apropiaților premierului. Acuzațiile au fost însă negate de predicatorul musulman în vârstă de 72 de ani.

După un prim val de 100 de arestări, 30 de polițiști au fost puși săptămâna trecută sub acuzare și încarcerați pentru constituirea unei bande infracționale ostile guvernului. Iar autoritățile au continuat arestările în 14 provincii ale țării și astfel au fost reținuți încă 33 de polițiști, suspectați că ar fi interceptat ilegal conversații ale premierului Erdogan. Acesta este marele favorit al scrutinului prezidențial programat pe 10 august. Partidul Justiției și Dezvoltării pe care îl reprezintă Recep Tayyip Erdogan la alegeri se află la putere din 2002.