Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București se întrunește astăzi pentru a decide ce restricții vor fi impuse începând de mâine.
Capitala este, de săptămâni bune, localitatea cu cele mai multe cazuri noi de Covid, iar rata incidenţei a ajuns la 6,67 la mie. În împrejurimile Bucureştiului, în comunele din județul Ilfov, se înregistrează cea mai mare rată a incidenţei, 8,02 la mie.
De altfel, mai mult de jumătate din cele 38 de localități ale județului sunt în carantină. Autorităţile au exclus până acum carantinarea Capitalei.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că multe dintre măsurile care vor fi aplicate trebuie „clarificate”.
Cu incidența de 6,67 la mie, Capitala ar intra în categoria de restricții medii, ceea ce ar însemna închiderea magazinelor la ora 18 și limitarea traficului după ora 20 doar în weekend.
Unele localități limitrofe depășesc însă rata de 7,5 la mie, ceea ce presupune aplicarea restricțiilor în fiecare zi a săptămânii, nu doar sâmbăta și duminica.