Confidenţialitate

Autoritățile de la Beirut anunță un nou bilanț al victimelor, după exploziile de marți

Noul bilanț al tragediei din Beirut, anunțat de Ministrul Sănătății, indică 135 de decese și aproximativ 5000 de răniți. Alte zeci de persoane sunt încă date dispărute, iar printre dărâmături echipele de căutare încă mai trag speranțe că vor găsi supraviețuitori.

Guvernul libanez a anunțat decretarea stării de urgență pe o perioadă de două săptămâni. Sunt trei zile de doliu național în Liban, după exploziile de marți.

Guvernatorul capitalei Beirut, Marwan Abboud, a declarat că între 200.000 şi 250.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele, iar autorităţile iau măsuri pentru a le asigura hrană, apă şi adăpost.

”Valoarea pagubelor este estimată între 3 şi 5 miliarde de dolari, poate chiar mai mult”, a afirmat Marwan Abboud într-un interviu televizat.

Aproape 3.000 de tone de azotat de amoniu au luat foc și apoi au explodat într-un depozit din portul orașului.

Postul Al Arabya îl citează pe președintele Libanului care a explicat că cele 2.750 de tone de nitrat de amoniu, îngrășământ și substanță componentă a unor explozibili, erau depozitate în port de șase ani, fără măsuri de protecție corespunzătoare.