Confidenţialitate

Autoritățile au acreditat instituțiile care gestionează fondurile europene

După ani întregi de amânări, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene anunță că în sfârșit, au fost acreditate autoritățile care gestionează cele mai importante programe cu fonduri europene.

Este vorba despre instituțiile care  ar putea gestiona banii alocați de Comisia Europeană pentru autostrăzi, utilități, competitivitate și capital uman.

România poate atrage doar prin în cadrul acestor patru mari programe, peste 21 de miliarde de euro.

Acreditarea noilor autorități, care gestionează fondurile comunitare,  vine după ce, luna trecută,  au fost acreditate instituțiile care se ocupă de alte trei programe: pentru intreprinderi mici și mijlocii, capacitate administrativă și cel de asistență tehnică.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, face un apel către beneficiari să depună facturile pentru a le asigura decontarea cererilor de plată în maximum 10 zile de la primirea acestora.

Secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan, spune că autoritățile nu mai au nicio scuză acum dacă nu încep să dezvolte infrastructura.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La rândul său, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, este pesimist precizând într-o declarație pentru Europa FM, că singurul proiect major pregătit este cel al metroului până la Otopeni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

România ar putea finanța jumătate din investițiile publice din bani europeni.

În total, țara noastră are la dispoziție, până în 2020, peste 30 de miliarde de euro.

Până la jumătatea exercițiului financiar, România a atras aproximativ 1 la sută din fondurile disponibile.