Confidenţialitate

“Autoportretul unei fete cuminți”, premiere în Irlanda, Luxemburg și India

Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, „Autoportretul unei fete cuminți”, a fost inclus în selecția a trei festivaluri importante din Irlanda, Luxemburg și India.

Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, pe 19 septembrie, filmul va fi proiectat în Mumbai, India. „Autoportretul unei fete cuminți” va rula în cadrul celei de-a 3-a ediții a Indian Cine Film Festival, un eveniment ce promovează cinema-ul independent din toată lumea.

Luna viitoare, filmul va fi prezentat la Indie Cork Film Festival din Irlanda. Evenimentul, dedicat producțiilor muzicale și cinematografice independente, se va desfășura în perioada 4-11 Octombrie.

Indie Cork Poster

Tot în octombrie, filmul va participa la competiția oficială a festivalului CineEast din Luxemburg (8-25 Octombrie) ajuns la cea de-a 8-a ediție.

În România filmul poate fi văzut la sfârșitul acestei săptămâni, pe 18 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, cu o săptămână înainte de premiera oficială din cinematografe, iar din 25 septembrie va rula pe marile ecrane din peste 20 orașe din țară.

Premiere de gală ale filmului, în prezența echipei, vor avea loc joi 24 septembrie la Cinema Pro din Capitală, Cinema Victoria din Cluj (vineri, 25 septembrie), Cinema Arta din Târgu Mureș (sâmbătă, 26 septembrie), Librăria Habitus din Sibiu (duminică, 27 septembrie) și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe (luni, 28 septembrie).

„Autoportretul unei fete cuminți” a avut premiera mondială la începutul anului în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam.  În plus, filmul a câștigat Marele Premiu la festivalul „Crossing Europe” din Linz-Austria, premiul pentru cea mai bună regie, dar și premiul publicului la Bucharest IFF precum și premiul publicului la Festivalul Filmului European de la București.

„Autoportretul unei fete cuminți” spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o “familie bună”. Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile – rare, dar mult așteptate – cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă. După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine – dorința ei din copilărie.

https://www.youtube.com/watch?v=F-S6RCbf_Bg

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.

Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.

Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producție Mandragora – și Ana Lungu.

Ana Lungu este cunoscută publicului din România pentru pelicula “Burta Balenei”, producție selectată în 2010 la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. “Burta Balenei” a fost scris și regizat împreună cu Ana Szel.