Confidenţialitate


Autobuze atacate în Ucraina, din cauza epidemiei de coronavirus


Autobuze atacate în Ucraina, din cauza epidemiei de coronavirus

Autobuze care transportau persoane evacuate din China au fost atacate de protestatari în Ucraina.
Câteva zeci de persoane au aruncat cu pietre către autobuze şi au dat foc unor obiecte pentru a bloca drumul.

Protestatarii se tem că dacă unele dintre persoanele repatriate sunt infectate, acestea ar putea răspândi virusul în localitatea lor. Preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, a reacţionat şi le-a cerut oamenilor să dea dovadă de empatie şi solidaritate.

Incidentul a avut loc în oraşul ucrainean Novi Sanjari, din centrul ţării. În cele șase autobuze atacate de protestatari se aflau cetăţeni ucraineni şi străini evacuaţi din China din cauza epidemiei de coronavirus.

Persoanele evacuate trebuiau să fie duse la spital pentru a fi plasate în carantină. Sute de poliţişti, unii cu echipamente antirevoltă, şi cel puţin două vehicule blindate au fost desfăşurate în zonă, potrivit unor locuitori.

Serviciul Ucrainean de Securitate (SSU) a anunţat că un e-mail cu informaţii false şi care a fost trimis în numele Ministerului Sănătăţii de la Kiev ar sta în spatele acţiunilor protestatarilor. Potrivit e-mail-ului, mai multe dintre persoanele evacuate au fost infectate cu coronavirus, informaţie infirmată de autorităţi.

La bordul celor şase autobuze se aflau 45 de ucraineni şi 27 de cetăţeni străini. Aceştia vor fi plasaţi în carantină pentru 14 zile.

Preşedintele Volodimir Zelenski a încercat să calmeze temerile, dând asigurări pe Facebook că evacuaţii vor fi “complet izolaţi”.

Niciun caz de coronavirus nu s-a înregistrat încă în Ucraina.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…