Compania aeriană Austrian Airlines, divizie a grupului german Lufthansa, a decis să anuleze un număr de 70 din cele 380 de zboruri programate pentru ziua de joi, 22 martie, a declarat purtătorul de cuvânt de la Austrian Airlines, relatează Agerpres.
Între cursele anulate se numără şi cele între Viena şi Bucureşti, Berlin, Belgrad, Bruxelles, Cairo, Düsseldorf, Frankfurt, Graz, Hamburg, Innsbruck, Kiev, Milano, Minsk, Moscova, Nisa, Paris, Praga, Sofia, Stuttgart, Teheran, Tel Aviv, Varşovia şi Zagreb.
Sindicatul Vida şi consiliul de lucru vor organiza joi dimineaţa o reuniune pentru a informa piloţii şi personalul de bord de la Austrian Airlines cu privire la evoluţia negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.
Măsura va afecta aproape 5.400 de pasageri.
Clienţii care în timpul procedurilor de înregistrare au utilizat un număr de telefon sau o adresa de e-mail, precum şi membrii programului Miles & More, vor fi înştiinţaţi prin SMS sau e-mail despre modificările intervenite în programul zborurilor, a precizat purtătorul de cuvânt de la Austrian Airlines.