UPDATE: Ministerul de Externe dezminte că șoferul camionului abandonat în Austria, în care s-au găsit zeci de cadavre ale refugiaților, ar fi român.
La solicitarea EuropaFM, MAE precizează următoarele:
”În urma demersurilor întreprinse pe lângă poliţia austriacă, Ambasada României la Viena a fost informată că autovehiculul are numere de înmatriculare ungare provizorii.
Potrivit informaţiilor obţinute până la acest moment, niciun cetăţean român nu este implicat în incident. Poliţia austriacă continuă cercetările în acest caz.
Totodată, conform primelor informaţii obţinute de către Ambasada României la Budapesta din partea autorităților ungare, solicitantul numerelor de înmatriculare ale camionului implicat în incident nu este cetăţean român.”
De asemenea, MAE verifică informațiile potrivit cărora mai mulți români ar fi fost arestați în țările vecine, sub acuzația că ar fi transportat refugiați contra cost.
Câteva zeci de refugiați care se deplasau către vestul Europei au fost găsiți morți într-un camion pe o autostradă din Austria.
Șoferul camionului ar fi un român, după cum a declarat purtătorul de cuvînt al premierului Ungariei, care precizează că informația ar fi fost oferită de poliția austriacă.
De asemenea, potrivit unor relatări de presă, mai multe călăuze de naționalitate română ar fi fost arestate de curînd – informație neconfirmată de vreo instituție din București.
Cadavrele au fost descoperite în urma unui control al poliției.
Potrivit BBC, camionul era abandonat de ieri pe banda de urgență, pe autostradă, la o distanță de 30 de kilometri de granița Austriei cu Ungaria.
Autostrada face legătura între frontiera ungaro-austriacă şi oraşul Viena.
Presa maghiară scrie că respectivul camion era înmatriculat în Ungaria, însă a fost achiziționat recent de un cetățean român de la o companie slovacă.
Despre șofer, suspectat acum de trafic de persoane, se crede că ar fi abandonat camionul speriat de cele întâmplate.
Nu este primul caz de acest fel de la începutul crizei refugiaților.
Ieri, aproximativ 50 de persoane au fost găsițe moarte în cala unei nave interceptate în sudul Mării Mediterane.
Potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, cei 50 de migranți au murit din cauza gazelor de eșapament degajate de motorul navei în cală.