Confidenţialitate

Austria: Se ridică lockdown-ul pentru persoanele nevaccinate

Autoritățile din Austria au decis să pună capăt lockdown-ului pentru persoanele nevaccinate anti-COVID. Restricția se ridică luni, 31 ianuarie 2022. Totuși, persoanele nevaccinate vor avea în continuare accesul interzis în restaurante sau magazine cu produse neesențiale.

De luni, 31 ianuarie 2022, nu mai este valabil lockdown-ul pentru persoanele nevaccinate anti-COVID. Decizia a fost anunțată de Guvernul de la Viena în cursul zilei de miercuri, relatează Reuters.

Ministrul Sănătății din Austria, Wolfgang Mueckstein, a declarat că: „Lockdown-ul pentru persoanele nevaccinate este justificat doar dacă secțiile de terapie intensivă sunt amenințate de o supraîncărcare iminentă”.

Rata de ocupare a paturilor din secțiile ATI și din spitalele clasice este în scădere.

În același timp, în cursul zilei de miercuri a fost stabilit un nou record de infectări: peste 30.000. Ministrul Sănătății a spus că vârful – 35.000 – 40.000 – va fi atins în următoarele două săptămâni.

Sursa foto: Unsplash / Erik Mclean

Citește și: Vaccinarea anti-Covid, prin ochii celor mici: „Eu sunt o fetiță curajoasă” / „E un lucru bun, te protejezi mai mult” | AUDIO

Autor: Carmen Zanfir