Autoritățile din Austria vor anunța, în această săptămână, ce restricții vor rămâne în vigoare după expirarea carantinei naționale pe 7 decembrie. Nu se știe încă ce se va întâmpla cu stațiunile de schi.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz spune că ar urma să se păstreze ”restricții severe”.
Într-un interviu pentru presa locală, Sebastian Kurz spune că austriecii vor fi nevoiți să se confrunte cu restricții pentru următoarele săptămâni sau chiar luni.
Guvernul austriac pregătește și o testare în masă în luna decembrie, în speranța că va opri un al treilea val al pandemiei.
Până atunci, executivul de la Viena intenţionează să înceapă relaxarea măsurilor cu magazinele şi şcolile.
Sebastian Kurz spune că tradiţia întâlnirilor de după schi în barurile şi restaurantele de la munte nu se va putea relua decât cel mai devreme peste un an.
- Ani Sandu