Confidenţialitate

Australian Open ar putea fi amânat din cauza incendiilor

Organizatorii primului Grand Slam al anului iau în calcul amânarea începerii competiției, din cauza incendiilor cu care se confruntă Australia. Un anunț oficial va fi făcut după consultarea medicilor.

Craig Tiley, directorul turneului, spune că sănătatea jucătorilor și spectatorilor este primordială. În cazul în care nu va fi totul sigur, amânarea va fi anunțată.

„Există experţi care analizează permanent toate datele disponibile şi se consultă în mod regulat cu oficialii turneului, iar în cazul căldurii şi al fumului degajat, se discută cu medicii. Monitorizăm în timp real calitatea aerului şi lucrăm îndeaproape cu personalul medical şi experţii de la faţa locului pentru a ne asigura că avem cele mai bune informaţii şi pentru a putea lua orice decizie cu privire la suspendarea meciurilor dacă va fi cazul.”, a spus Craig Tiley.

Australian Open debutează la 14 ianuarie, cu meciurile din calificări, iar competiția de pe tabloul principal ar urma să înceapă la 20 ianuarie.