Confidenţialitate

Australian Open 2022: Jaqueline Cristian o elimină pe Simona Halep în proba de dublu

Perechea româno-germană Jaqueline Cristian/Andrea Petkovic a eliminat cuplul Simona Halep/Gabriela Ruse, vineri, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul Australian Open.

Învingătoarele s-au impus cu scorul de 6-4, 6-0.

Confruntarea a durat o oră şi nouă minute.

În runda următoare, Jaqueline Cristian/Andrea Petkovic vor întâlni echipa slovenă Kaja Juvan/Tamara Zidansek.

Tot vineri, perechea Raluca Olaru/Anna-Lena Friedsam a fost eliminată în turul al doilea, de cuplul chinez China Yifan Xu/Zhaoxuan Yang, care s-a impus cu 6-2, 6-3

Meciul a durat o oră şi două minute.

Calificarea în turul al doilea este recompensată la dublu cu un premiu total de 41.500 de dolari australieni (26.300 de euro) şi câte 130 de puncte WTA.