Confidenţialitate

Australia: Capsula radioactivă pierdută în trafic în urmă cu două săptămâni a fost găsită

În Australia, autoritățile anunță că au recuperat micuța capsulă radioactivă pierdută în trafic în urmă cu mai bine de două săptămâni. Mai mică decât o monedă, aceasta era transportată de-a lungul unui traseu de 1.400 de kilometri, de aproape două ori distanța de la Timișoara la Constanța. 

Capsula de argint, cu un diametru de 6 mm și o lungime de 8mm, conține o cantitate mică de cesiu 137, un izotop radioactiv, și făcea parte dintr-un instrument de măsură cu ajutorul căruia se calculează densitatea minereului de fier, aparatul fiind utilizat într-o mină aflată în extremitatea nordică a Australiei.

În timp ce acesta era transportat la 1.400 de kilometri distanță, spre Perth, un oraș de pe coasta de vest a Australiei, micuța capsulă a căzut dintr-un camion, scrie Reuters.

Ca să o găsească, autoritățile au folosit o mașină echipată cu detector de radiații care s-a deplasat la viteză mică, 70 de kilometri la oră.

„Dacă luăm în considerare suprafața uriașă pe care s-a desfășurat operațiunea de căutare,  putem spune că serviciile de urgență au găsit literalmente acul în carul cu fân”, a spus un oficial australian citat de BBC.

Capsula radioactivă a fost găsită la 2 metri de marginea autostrăzii.

Este puțin probabil ca zona să fie contaminată, spun autoritățile, care anterior avertizaseră oamenii să nu atingă și să nu se apropie de capsulă la mai puțin de 5 metri în cazul în care o găsesc.

Deși conține o cantitate mică de cesiu 137, aceasta ar fi putut provoca arsuri sau boală de iradiere.

Foto: Shutterstock

Citește și: Amsterdam are primul supermarket cu produse gratuite | AUDIO