Confidenţialitate

Augustin Zegrean candideaza pentru un post de judecator al Curtii de Justitie a UE

Preşedintele Curţii Constituţionale face parte din cei 11 candidaţi declaraţi admişi, în urma unei analize a dosarelor depuse până în 23 februarie, pentru a ocupa funcţia de judecător al Curţii de Justiție a Uniunii Europene.

Printre ceilalți 10 candidați se numără un judecător de la Înalta Curte dar și magistrați care au lucrat în cadrul Ministerului de Externe.

Toți cei 11 candidați vor susține interviul în fața Comisiei de selecție, prezidată de ministrul Justiţiei.

Interviul va avea loc în limba română, însă vor fi adresate și întrebări în limba franceză. Cunoașterea oricăror alte limbi oficiale ale Uniunii Eeuropene poate constitui un avantaj.

Magistrații Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani.

Augustin Zegrean a fost numit judecător la Curtea Constituţională în iulie 2007, pe o perioadă de nouă ani, de către preşedintele de atunci Traian Băsesc, iar din iunie 2010 ocupă funcţia de preşedinte al CCR.