Confidenţialitate

Augustin Lazăr și Tudorel Toader au ajuns la ședința CSM în care se discută soarta șefei DNA

Procurorul general al României, Augustin Lazăr și ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au ajuns, marți, la şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM, în care este analizat raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Augustin Lazăr a declarat că el mulţumit de activitatea conducerii DNA.

La rândul său, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a evitat să răspundă: „Aşteptaţi să mă pronunţ şi eu ca ministru”.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Secţiei pentru procurori a CSM se află raportul Inspecţiei Judiciare privind „eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea structurii centrale a DNA, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentelor de către procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”.

Secţia pentru procurori a CSM va emite un aviz consultativ asupra acestui raport.

Raportul IJ a fost transmis CSM în 5 octombrie, iar în 13 octombrie şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi-a prezentat punctul de vedere cu privire la document.

De asemenea, înaintea ei a fost audiată în Secţia pentru procurori a CSM Elena Rădescu, cea care a condus echipa echipa de inspectori, iar în 16 octombrie a fost audiat inspectorul şef adjunct al IJ Gheorghe Stan.

Kovesi a susţinut în faţa procurorilor că raportul de control nu este unitar, concluziile inspectorilor judiciari pe acelaşi subiect fiind diferite, că există o lipsă de metodologie în redactarea raportului şi că unii inspectori din echipa de control au semnat în totalitate raportul, însă alţii au semnat doar anumite file.

De asemenea, Kovesi a spus că raportul Inspecţiei Judiciare privind activitatea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie conţine multe menţiuni neadevărate şi eronate, explicând că este “total neadevărată” menţiunea conform căreia au crescut cu 87 la sută achitările în dosare. Şefa DNA a mai spus că analiza IJ a fost superficială, procurorilor fiindu-le imputate chestiuni nereale. În plus, a susţinut şefa DNA, s-a verificat inclusiv activitatea biroului de presă, însă inspectorii au verificat un alt site decât cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

La rândul său, inspectorul şef adjunct al IJ Gheorghe Stan a susţinut că prin afirmaţiile făcute de Kovesi la adresa Inspecţiei Judiciare s-a încercat să se inducă public ideea că inspectorii judiciari nu şi-au exercitat atribuţiile cu obiectivitate şi imparţialitate, ceea ce este departe de adevăr. Totodată, Stan a admis că nu a fost un control unitar, din cauza coordonatorului echipei, Elena Rădescu, care a avut un “comportament autoritar, impulsiv şi neprincipial faţă de colegi”.

“Este regretabil ce s-a întâmplat. Am ajuns la conlcuzia ca această stare s-a datorat coordonatorului echipei, doamna inspector Elena Rădescu, dar şi atitudinii conducerii DNA pe tot parcursul verificărilor. Mi-e greu să înţeleg de ce un inspector cu experienţă de pesste 30 de ani (n.r. – Elena Rădescu) a adoptat un astfel de comportament autoritar, impulsiv, neprincipial faţă de colegi şi faţă de conducerea Inspecţiei Judiciare şi este prima dată când doamna inspector a avut o astfel de atitudine sfidătoare faţă de colegi (…) Prin acest comportament, doamna inspector a adus prejudicii, cu scopul decredibilizării instituţiei”, a mai afirmat Gheorghe Stan.

El a mai spus că Elena Rădescu a mers la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei şi fără a anunţa conducerea Inspecţiei Judiciare, aşa cum prevede regulamentul.

DNA a trimis, la rândul său, CSM o serie de obiecții la raportul Inspecției Judiciare.