NATO își va închide temporar biroul din Kiev – Ucraina – și mută personalul la Bruxelles și Liov – oraș aflat la 70 de kilometri de granița cu Polonia. Regatul Unit, Statele Unite, Canada și Australia și-au mutat ambasadele de la Kiev la Liov.
Germania a cerut tuturor cetățenilor să părăsească imediat Ucraina pe fondul creșterii îngrijorărilor legate de un război cauzat de Rusia.
Și Austria a cerut cetățenilor săi să plece urgent din Ucraina iar compania aeriană Lufthansa anunță că suspendă toate zborurile către și dinspre Kiev până la finalul acestei luni.
Azi, liderii occidentali în frunte cu vicepreședintele SUA Kamala Harris s-au reunit la Munchen pentru a discuta situația din regiune.
Aliații sunt pregătiți să impună Rusiei sancțiuni economice fără precedent dacă va începe un război cu Ucraina, spune vicepreședintele american Kamala Harris. Aceasta a avertizat că forțele NATO în Europa de Est vor fi întărite și mai mult în cazul unui atac. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a cerut Rusiei să pună capăt pregătirilor de atac împotriva Ucrainei.
„Şi, dacă Rusia vrea mai puţin NATO la frontierele sale, obţine opusul, obţine mai mult NATO”, a adăugat secretarul general al Alianţei
Stoltenberg susține că nu există semne ale unei retrageri a trupelor ruse de la granița cu Ucraina. La aceeasi reuniune cancelarul german Olaf Scholz a reamintit că liderii occidental sunt gata să facă tot posibilul pentru a evita un război.
În tot acest timp liderul de la Kremlin, asista la noi exerciții militare. Nucleare de data asta. Alături de Vladimir Putin a asistat la manevre și președintele Belarus, Alexsandr Lukașenko. Exercițiile militare – încheiate cu suscces – după cum anunță autoritățile ruse – au inclus și simularea unui atac militar.