Locuitorii din estul Ucrainei ar fi obligați de către liderii separatiști să părăsească țara, spune pentru Europa FM analistul politic de la Cernăuți – Marin Gherman.
Afirmația vine în contextul în care regiunea rusească Rostov, de la granița Ucraina, a declarat stare de urgență din cauza fluxului de refugiați, iar Moscova îi sprijină financiar pe cei plecați din Donetk și Lugansk din Ucraina.
Reamintim că peste 6.000 de persoane din Donetk au fost evacute până acum. Puterea din Lugansk susține că 25.000 de oameni au plecat de bunăvoie din regiune, iar alți 10.000 sunt gata de plecare.
Mai mult, Marin Gherman vorbește și despre informațiile potrivit cărora un obuz ucrainean ar fi aterizat lângă Rostov.
„Sunt persoane din Donetk și Lugansk care nu vor să își părăsească casele, care spun că lor nu le este teamă. Sunt forțați de republicile autoproclamate să își părăsească casele. Rusia cercetează un caz, potrivit Kievului inventat, potrivit Kremlinului adevărat cum că un obuz ucrainiean ar fi nimerit aproape de regiunea Rostov. Sunt elemente de căutare a unui prilej de război și de prezentare a Kievului ca stat agresor care caută război cu Rusia”, a spus acesta.
Potrivit unui raport al OSCE, în regiunea Donbas au fost înregistrate în ultimele 24 de ore peste 650 de explozii. Două obuze ar fi căzut pe teritoriul Rusiei, iar Ucraina acuză atacuri asupra civililor.
Analistul politic Marin Gherman subliniază că Rusia răspândește știri false pentru a pune pe seama Ucrainei un eventual conflict militar. Acesta a povestit pentru Europa FM și care este starea de spirit a oamenilor din Ucraina în tot acest context.
„Presa pro-Kremlin a scris că Ucraina ar fi pregătit un război. Că Ucraina, susținută de UE și NATO, ar vrea să pregătească un genocid contra locuitorilor din Donbas. Sunt fake-news”
Cu toate acestea, Marin Gherman precizează că un război nu este imminent și că, de fapt, miză Rusiei ar fi alta.
„Războiul nu este iminent. Miza strategică a Rusiei se bazează pe o presiune cât mai mare pe președintele Ucrainei pentru a se așeza la masă cu separatiștii. Dacă va face asta îi va legitima, înseamnă că acele zone vor fi încorporate ca unități ale unei federații ucrainiene și, astfel, vor avea drept de veto pe zona de politică internă și externă, adică nimerirea sub umbrela rusească”
Analistul mai spune că în Ucraina plutește o stare de panică și tristețe în contextual evenimentelor din regiunea Donbas.
Intre 40% si 50% din forţele ruse relocate la frontierele Ucrainei sunt în poziţie de atac, afirma un responsabil american al Pentagonului, care consideră că Rusia a început faza de destabilizare a Ucrainei.
„Lumea desigur că își dorește pace. Oamenii sunt plicitisiți și obosiți de atâtea știri despre război. Este o stare de tristețe și de panică mai ales în zonele sudice și în estul tării”, conchide analistul.