Turiştii care vor vizita în 1 mai Sarmizegetusa Regia pot vedea cu ajutorul unor aplicații reconstituiri 3D ale zonei. De asemenea, sunt descrise artefacte care au fost descoperite de-a lungul timpului în urma cercetărilor arheologice.
Acestea sunt realizate cu ajutorul unui echipament special pus la dispoziţie de specialiştii din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.
Sarmizegetusa Regia a reprezentat centrul politic, administrativ şi religios al regatului dacic, fiind totodată şi reşedinţa ultimului rege al dacilor, Decebal. Cetatea se află în patrimonial UNESCO încă din anul 1999.
Ruinele de pe Dealul Grădiștii atrag anual zeci de mii de vizitatori. În a doua parte a epocii fierului aici s-a dezvoltat cea mai mare așezare din perioada respectivă, documentată până în prezent pe teritoriul României.
De la 1 mai, programul de vizitare al sitului de la Sarmizegetusa Regia trece la orarul de vară. Astfel, până în 30 septembrie, cetatea dacică va putea fi vizitată în intervalul orar 9.00-20.00, de luni până duminică.
Sursa foto: DGAMPT Hunedoara