Zi plină în Parlament! De la ora 8.00 până la ora 14.00, în comisiile de specialitate ale legislativului, are loc audierea miniștrilor propuși. Avizul comisiilor este unul consultativ, însă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că cei care nu vor trece testul comisiilor nu se vor regăsi în componenţa finală a Guvernului.
La ora 15.00 se va reuni plenul comun al celor două camere. Premierul desemnat Sorin Grindeanu va prezenta programul de guvernare. Apoi, se trece la vot cu bile.
După votul din Parlament, noul Guvern ar urma să depună jurământul la ora 19.00, la Palatul Cotroceni. Premierul desemnat vrea ca prima şedinţă a executivului să fie la ora 21.00.
Opoziția nu votează Guvernul Grindeanu
Pentru învestire, noua echipă trebuie votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, adică de 234 de parlamentari. Dacă UDMR a anunțat că va susține Cabinetul Grindeanu, în schimb, PNL, USR și PMP au spus că nu îl vor vota.
Noua echipă guvernamentală
Noul cabinet va avea 26 de portofolii. Vor fi doi vicepremieri: din partea PSD – Sevil Shhaideh, care preia și Ministerul Dezvoltării, iar din partea ALDE – Daniel Constantin, care va conduce Ministerul Mediului.
Ministrul delegat pentru Fondurile Europene – Mihaela Virginia Toader
Ministerul Economiei – Alexandru Petrescu
Ministerul Afacerilor Externe – ALDE Teodor Meleşcanu
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall
Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan
Ministerul Agriculturii – Petre Daea
Ministerul Apărării Naţionale – Gabriel Beniamin Leş
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale – Ioan Vulpescu
Ministerul Educaţiei Naţionale – Pavel Năstase
Ministerul Cercetării şi Inovării – Şerban Valeca
Ministerul Energiei – ALDE Toma Florian Petcu
Ministerul Finanţelor Publice – Viorel Ştefan
Ministerul Justiţiei – Florin Iordache
Ministerul Apelor şi Pădurilor – Adriana Petcu
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – Lia Olguţa Vasilescu
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – Augustin Jianu
Ministerul Sănătăţii – Florian Dorel Bodog
Ministerul pentru Tineret şi Sport – Marius Dunca
Ministerul Transporturilor – Răzvan Alexandru Cuc
Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social – Gabriel Petrea
Ministerul IMM-urilor si anteprenorilor – Florin Jianu
Ministerul Turismului – Mircea Titus Dobre
Ministrul delegat pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni – Andreea Păstârnac
Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul – ALDE Graţiela Gavrilescu
Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a insistat că această componență a Cabinetului este una politică, dar că echipa sa se va ocupa de chestiunile administrative ale țării.