Proiectul caritatabil „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie“, o premieră pentru industria cinematografică din România, a intrat în linie dreaptă. Filmările pentru primul lungmetraj caritabil au început pe 9 septembrie, iar încasările se vor îndrepta în totalitate către Fundația HOSPICE Casa Speranței și către îngrijirea gratuită a pacienților care înfruntă un dagnostic incurabil.
Scenariul filmului este scris de Mihai Mănescu (manager comunicare & brand Fundația HOSPICE Casa Speranței), Andrei Huţuleac şi Matei Dima (co-scenarist, producător și actor), care se implică pro bono în acest proiect. Filmul în regia lui Andrei Huțuleac are ca punct de plecare poveștile adevărate ale mai multor copii pacienți ai fundației. Deși inspirat dintr-o realitate dureroasă, lungmetrajul își propune să transmită un mesaj despre speranță, fiind totodată o incursiune în lumea fantastică a uneia dintre cele mai importante opere literare pentru copii, „Amintiri din copilărie“ a lui Ion Creangă.
Din distribuție mai fac parte Maya Prediger, Teodor Corban, Matei Dima (BRomania), Cosmin Nedelcu (Micutzu), Corneliu Ulici, Ada Condeescu și alții.
„Doamne, ce mă bucur că putem da drumul la treabă din nou! Sunt foarte bucuros să revin pe platourile de filmare pentru al treilea meu film, mi-a lipsit sentimentul ăsta. Am început deja să filmăm si sunt entuziasmat că pot să mă implic într-un proiect care își propune să facă bine, să ajute pe cât mai mulți.
Copiii au o energie fantastică și cu ajutorul lor putem spune mai departe o poveste care sper să schimbe mentalități. Noi toți cei care am acceptat să facem parte din echipa ce produce acest lungmetraj știm că împreună putem ajuta și că prin implicare putem schimba vieți. De obicei, în orice producție mă implic, las o bucățică din mine, însă în cazul acestui lungmetraj sunt cu totul acolo pentru că este un film foarte aproape de sufletul meu”, spune Matei Dima, producătorul filmului.
„Suntem bucuroși și recunoscători că, deși contextul pandemic a oprit temporar acest proiect, am putut reveni în forță datorită partenerilor și tuturor celor care se implică și susțin cauza îngrijirii paliative. Misiunea filmului este aceea de a transforma un subiect dificil şi delicat într-un film care poate fi vizionat de toţi membrii unei familii, indiferent de vârstă, fiind totodată o metaforă pentru speranţă şi iubire și este încă o dovadă în plus că HOSPICE suntem toți. Până când filmul va apărea pe marele ecran, invităm și alți parteneri să ni se alăture acestui proiect, pentru că împreună putem face diferența cu adevărat pentru copiii și adulții afectați de o boală incurabilă”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv Fundația HOSPICE Casa Speranței.
Deși pandemia de COVID-19 a oprit temporar desfășurarea acestui proiect, filmările au început – cu sprijinul Kaufland România – la Suceava și vor continua în București și împrejurimi, respectând cu strictețe normele de igienă și protecție impuse de contextul epidemiologic.
Lungmetrajul „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie“ este produs de Prietenii Casei Speranţei, Colorbitor Productions și Viva la Vidra, în parteneriat cu Chainsaw Europe, și distribuit de Vertical Enterteinment.