În cazul accidentului aviatic din Teheran, tot mai multe informaţii par să conducă la ideea că aeronava a fost doborâtă fără intenţie de Iran.
CNN şi New York Times au publicat o înregistrare video care pare să surprindă momentul în care o rachetă este lansată de la sol, iar la scurt timp se aude o explozie.
Mai mulţi lideri occidentali au vorbit în ultimele ore despre dovezi că avionul ucrainean care s-a prăbuşit în apropiere de Teheran ar fi fost ţintit de o rachetă iraniană.
Primul care a prezentat aceste informaţii a fost premierul Canadei Justin Trudeau, în condiţiile în care în aeronavă se aflau mulţi cetăţeni din această ţară.
“Avem informaţii din surse multiple. Dovezile arată că avionul a fost doborât de o rachetă iraniană sol-aer. Se poate să se fi întâmplat în mod neintenţionat”.
Presa americană citează surse guvernamentale care spun că SUA merge tot mai mult pe varianta că Iranul a tras asupra avionului ucrainean din greşeală.
Aeronava s-a prăbuşit la câteva ore după ce Iranul a ţintit cu rachete două baze americane din Irak.
Canada şi Marea Britanie cer acum o anchetă riguroasă privind accidentul care a dus la moartea a 176 de oameni.
Iranul între timp a invitat experţi ucraineni şi reprezentanţi ai companiei Boeing să participe la investigaţie.