Confidenţialitate

ATP şi WTA suspendă toate turneele până la 13 iulie

Competițiile de tenis organizate de Association of Tennis Professionals (ATP) şi Women’s Tennis Association (WTA) au fost suspendate până la 13 iulie.

Adoptată miercuri, decizia urmează anunţului de anulare a Grand Slam-ului de la Wimbledon, o premieră după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul pandemiei de nou coronavirus.

În aceste condiții, sunt anulate turneele de la ‘s-Hertogenbosch, Stuttgart, London-Queen’s, Halle, Mallorca, Eastbourne, Nottingham, Birmingham, Berlin, şi Bad Homburg.

Se apropie de pragul a 900.000 numărul infectărilor cu noul coronavirus pe plan mondial, potrivit centralizării realizate de Universitatea americană John Hopkins.