ATP anunță că susține Australia în lupta cu incendiile și donează 500 de mii de dolari Fondului Australian pentru Viață Sălbatică și Conservarea Naturii (WWF).
Informația a fost făcută publică la Sidney, după finala ATP Cup, de către tenismenul Novak Djokovic.
„Australia este o ţară incredibilă şi foarte primitoare, iar noi jucătorii ne simţim aici ca și cum am fi acasă, de fiecare dată, când începe fiecare sezon. Problemele aduse vieţii sălbatice şi naturii, care au venit în urma incendiilor de vegetaţie, sunt foarte grave. Această donaţie este făcută din partea tuturor jucătorilor. Gândurile şi sprijinul noastru merg către toţi cei afectaţi”, a spus Novak Djokovic.
Pe 16 februarie va avea loc și un concert la Sidney, pentru strângerea de fonduri. Zeci de vedete internaționale au confirmat participarea. Banii vor ajuta echipele de intervenție care luptă cu incendiile în Australia.
Între cei care vor urca pe scenă: Queen și Adam Lambert, Alice Cooper și Olivia Newton-John.
După izbucnirea incendiilor din Australia, sportivi din întreaga lume au donat sume consistente de bani. Totodată, numeroși artiști au anunțat intenția de a dona, printre care Metallica, Russell Crowe, Leonardo di Caprio, Keith Urban, Naomi Watts și Iggy Azalea.
Incendiile de vegetație au ucis aproape 30 de persoane și au distrus 2000 de locuințe în Australia, din septembrie până în prezent. Se estimează că un miliard de animale și-au pierdut viața.