Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că personalul din transportul public de călători a anunţat intrarea în grevă marţi, cu întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport în comun (autobuz, tramvai, metrou, tren).
De-asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul local de Meteorologie şi Hidrologie, marţi şi miercuri, în 27 de regiuni bulgare (dintr-un total de 28, mai puţin regiunea Blagoevgrad) vor fi înregistrate temperaturi scăzute.
Potrivit MAE, pe timpul zilei maximele vor fi situate în intervalul -4 şi -2 grade Celsius iar pe timpul nopţii minimele se vor situa în intervalul -5 şi -14 grade Celsius. Vântul va prezenta intensificări zonale, fapt ce va duce la formarea troienelor de zăpadă.
Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului.
Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.