Confidenţialitate

Atenţionare de ninsoare şi vânt | Meteorologii anunţă răcirea vremii

O informare meteorologică, fără cod, emisă de ANM, este în vigoare până duminică, 14 ianuarie, la ora 16.00.

Sunt anunțate intensificãri ale vântului, precipitaţii predominant sub formã de ninsoare și o rãcire a vremii.

Pe parcursul zilei de sâmbãtã (13 ianuarie) vântul se va intensifica în centrul şi nord-vestul ţãrii. Se vor înregistra viteze la rafalã de 45…55 km/h, mai mari pe litoral şi în sudul Banatului, de pânã la 60…70 km/h.

Duminicã (pe 14 ianuarie), intensificãri temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales în zona litoralului, sudul Banatului şi local în Muntenia.

Potrivit ANM, pânã în dimineaţa zilei de duminicã (14 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formã de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţã şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge. Se va forma polei sau gheţuş.

Ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminicã (14 ianuarie) pe litoral, sud-vestul Olteniei şi sudul Banatului.

Vremea se va rãci, astfel cã duminicã temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopţile de la începutul sãptãmânii viitoare vor fi geroase îndeosebi în nordul, nord-estul şi centrul ţãrii.