Confidenţialitate

Atenţionare de călătorie în Croaţia: Cod roşu de caniculă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Croaţiei că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând cu data de 12 august a fost emis un cod roşu pentru temperaturi ridicate în regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik, fiind prognozate temperaturi ce se vor situa între 34 şi 39 de grade Celsius.

De asemenea, a fost emis şi un cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek şi Gospic.

În acest context, li se recomandă cetăţenilor români să evite expunerea directă la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11,00 – 16,00, şi să se hidrateze corespunzător.

Potrivit unui comunicat al MAE, autorităţile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, precum şi la riscul apariţiei de incendii de vegetaţie.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei se poate apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.