Confidenţialitate


Atenţionare de călătorie: Condiţii meteo severe în Florida şi Caraibe din cauza uraganului Irma


Atenţionare de călătorie: Condiţii meteo severe în Florida şi Caraibe din cauza uraganului Irma

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii, în zona statului Florida şi în Caraibe, că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile americane, se prefigurează, pentru următoarele zile, inundaţii masive şi efecte extreme cauzate de uraganul Irma.

Rafalele de vânt din regiune vor depăşi 295 de kilometri pe oră.

Furtuna se află în prezent în apropiere de Leeward Islands şi avansează spre nord-vest, către Peninsula Florida, potrivit MAE.

De categoria 5, Irma este considerat unul dintre cele mai puternice care lovesc SUA.

Au intrat în alertă Antigua, Barbuda, Anguilla, Montserrat, St. Kitts, Nevis, Saba, St. Eustatius, Saint Martin şi Saint Barthelemy, British Virgin Islands, U.S. Virgin Islands, Puerto Rico, Vieques şi Culebra.

În Florida a fost decretată stare de urgenţă, iar efectele uraganului sunt aşteptate în perioada 8 – 11 septembrie, cu apogeul în data de 10 septembrie. Sunt luate măsuri de evacuare a persoanelor aflate în zonele joase, şcolile sunt închise începând de miercuri, iar cetăţenii sunt avertizaţi să facă provizii de apă potabilă, alimente, medicamente şi să fie pregătiţi în orice moment pentru o evacuare rapidă, dacă va fi cazul.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să acorde maximă atenţie anunţurilor autorităţilor locale americane. De asemenea, persoanele care au cunoştinţă despre cetăţeni români aflaţi în stare de dificultate ca urmare a acestor condiţii speciale sunt rugate să contacteze Ambasada României la Washington pentru acordarea asistenţei necesare, în coordonare cu autorităţile americane locale. În cazul declanşării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgenţă în locuri înalte şi rezistente la vânt.

Evoluţia uraganului Irma poate fi urmărită pe site-urile autorităţilor americane www.nhc.noaa.gov (Centrul de Urmărire a Uraganelor) şi www.accuweather.com (Centrul de Meteorologie).

Solicitările de asistenţă consulară se pot face la numerele de telefon ale Ambasadei României în SUA – secţia consulară: +1202332392, +12023322935 sau +1202332858, precum şi la telefonul de urgenţă al Secţiei Consulare: +12024208350, arată MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://washington.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!”.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…