Persoanele care consumă sare în exces prezintă mai multe riscuri de a suferi de hipertensiune arterială şi de maladii cardiace, pe măsură ce înaintează în vârstă.
Oficialităţile din domeniul sănătăţii publice încearcă să determine producătorii să reducă nivelul de sare din alimentele procesate. Marea Britanie şi Franţa au reuşit să facă acest lucru, colaborând cu producătorii din domeniu, în timp ce autorităţile din New York au lansat recent o campanie pentru a reduce cu 25% nivelul de sare din alimente în următorii cinci ani.
Eforturi similare se înregistrează în Australia, iar unele companii au început să reducă nivelul de sare din produsele lor.
Cercetătorii au colectat date despre conţinutul de sare din mai bine de 7 mii de produse din zece grupe de alimente.
Cercetătorii consideră că alimentele cu cel mai mare nivel de sare sunt cele care conţin peste 500 de miligrame de sodiu la 100 de grame, cele cu nivel mic conţin sub 120 de miligrame de sodiu la fiecare 100 de grame.
Cercetătorii au descoperit variaţii mari ale nivelului de sare în cadrul anumitor categorii de alimente. De exemplu, cel mai sărat tip de brânză tare conţine un nivel de sodiu de şase ori mai mare decât cel mai puţin sărat tip de brânză tare. In categoria cartofilor congelaţi diferenţa este de 100 ori mai mare.
Aproape două treimi din cele 33 de categorii de alimente analizate aveau concentraţii de sare, în medie, mai mari decât cele impuse de standardele autorităţilor din sănătatea publică. Pâinea, produsele din carne procesată, sosurile şi conservele de legume includ concentraţii de sare peste nivelul acceptat.