Confidenţialitate

Atenţie la consumul de carne de porc

Aşa cum bine se ştie, românii consumă extrem de multă carne de porc de Crăciun şi nu numai, în mai toate zilele de iarnă.

Carnea de porc conține lipide și proteine, necesare pentru organism. Însă carnea de porc este un aliment gras care este dăunător în cazul persoanelor cu un nivel al colesterolului crescut, în special cei care suferă de boli cardiovasculare sau diabet. Dar consumul excesiv de carne poate conduce și la apariția gutei, o boală întâlnită mai ales la bărbații cu vârsta de peste 40 de ani, caracterizată prin excesul de acid uric în sânge care nu se elimină și se depune în țesuturi. Acidul uric provine din metabolismul proteinelor. Astfel consumul exagerat de carne, consumul de alcool sau sedentarismul favorizează apariția bolii.

Carnea trebuie gătită, tratată termic, și nu trebuie consumată crudă sau semicrudă, mai ales când nu îi cunoaștem exact proveniența, deoarece există riscul transmiterii unor infecții parazitare. Trichineloza, apare în urma consumului de carne infectată cu parazitul numit Trichinella spiralis. Carnea rămâne contagioasă chiar dacă este păstrată la congelator. Formele grave de trichineloză se caracterizează prin febră, hemoragii la nivelul ochilor, dureri musculare generalizate și erupții pe piele, precum și afectarea plămânilor, inimii sau creierului. De aceea, după tăierea porcului, carnea trebuie testat într-un centru veterinar.

Este mai sănătos să consumăm carne fiartă, deoarece prin fierbere carnea devine mai ușor de digerat. Este recomandat să punem carnea la fiert în momentul în care apa deja fierbe. Dacă punem carnea întâi în apă rece, aceasta își va pierde din proprietățile nutritive.

Prin prăjire are loc o hidrogenare a grăsimilor, obținându-se astfel multe grăsimi trans, dăunătoare sănății, pe lângă grăsimile saturate nesănătoase care se găsesc deja în mod normal în carnea de porc.

Experţii ne recomandă un consum moderat de produse din porc, la masa de Crăciun şi Anul nou.

Trebuie să nu consumăm carne de porc la fiecare masă din zi pentru a evita tulburările de tranzit intestinal precum constipația.