Confidenţialitate

Vitalie Cojocari: Înainte de atentatul de la Moscova, Rusia spunea că „mâna puternică a președintelui rus ține totul sub control”, dar au murit oameni nevinovați | VIDEO

Patru persoane au fost aduse în această dimineață în fața Tribunalului de la Moscova pentru deciziile preventive, după atacul terorist care a avut loc vineri seară, 22 martie, în capitala Rusiei, la o importantă sală de concerte – Crocus City Hall. Doi dintre acuzații aduși în fața instanței au spus că sunt vinovați, ceilalți doi s-au declarat nevinovați. Atentatul, care este revendicat de ISIS, a provocat moartea a 137 de persoane și a dus la rănirea altor 154. Duminică a fost zi de doliu național în Rusia. SUA susțin că ar fi transmis informații Rusiei cu mult timp înainte ca acest atac să se producă. Invitat în emisiunea „România în Direct” – cu Cătălin Striblea – jurnalistul Euronews Vitalie Cojocari a spus că voci apropiate Kremlinului – cum ar fi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe – susțin că atacul terorist a fost comis de ucraineni și, în ciuda avertismentelor atât din partea SUA, cât și din partea Marii Britanii, Vladimir Putin ar fi asigurat cetățenii ruși că totul este sub control și că Occidentul, prin avertismentele sale, încearcă numai să destabilizeze situația în Federația Rusă.

Vitalie Cojocari: „Elemente de tortură sunt clar aplicate asupra  presupușilor atacatori. Chiar dacă ar fi fost niște teroriști… până și rușii se întreabă dacă e ok să ne purtăm cu oamenii ăștia în halul acesta”

Cătălin Striblea: Tu ești un bun cunoscător al spațiului estic. Ai și avantajul că vorbești limba rusă. Povestește-ne ce ai văzut în dimineața asta la procesul de arest preventiv al atacatorilor?

Vitalie Cojocari: „Imaginile sunt greu de urmărit, pentru că i-am văzut pe cei care sunt acuzați în acest moment de atacurile teroriste, atacurile armate, aduși în niște condiții destul de grele. Se vorbește despre niște acte de tortură împotriva acestor oameni și, știi, noi, jurnaliștii trebuie să ne ferim de teorii ale conspirației, dar, în același timp ne punem întrebări și încercăm să înțelegem cum niște oameni care se comportau atât de abil în momentul în care au atacat acolo, la Crocus Hall – sala de spctacole – au ajuns să facă niște greșeli de începători. De ce acești oameni care știau ce fac nu au mai știut din momentul în care au plecat cu aceeași mașină? Imaginile sunt foarte greu de urmărit, fizic. Elemente de tortură sunt clar aplicate asupra lor. Chiar dacă ar fi fost niște teroriști… până și rușii se întreabă dacă e ok să ne purtăm cu oamenii ăștia în halul acesta”.

Cătălin Striblea: Asta scrie presa de la Moscova?

Vitalie Cojocari: „Trebuie să împărțim apele. Presa de la Moscova este, în mare parte, cea controlată de Kremlin și este presa de stat. Și atunci, această presă prezintă cadrele respective fără prea multe comentarii, aflăm ce spun oficialii. Foarte multe din textele care apar acolo sunt atent monitorizate și aflăm lucruri neficiale de acolo. În schimb, așa-numita presă liberală își pune aceste întrebări. Aceasta este, în special, pe internet, pe rețelele de socializare și foarte multe dintre ele sunt în contact cu niște jurnaliști care nu mai sunt în Federația Rusă. Sunt, de exemplu, în țările baltice, în Polonia, în Germania”.

Vitalie Cojocari: „Există oficiali care spun direct că ucrainenii sunt implicați. Aici pot să o enumăr pe Maria Zaharova, dar și jurnaliști apropiați de Kremlin”

Cătălin Striblea: La Moscova, în această presă oficială, care este teoria, scenariul vehiculat dinspre Kremlin?

Vitalie Cojocari: „Teoria este că niște cetățeni din Tadjikistan, pentru că au descoperit aceste pașapoarte din Tadjikistan, au fost manipulați de anumite persoane pe care nu le știm și au atacat într-un mod mișelește, inuman, au omorât peste 100 de persoane. În același timp, aflăm oficial chiar de la Vladimir Putin că li s-ar fi descris o fereastră – orice ar însemna asta – spre Ucraina. Presa liberală se întreabă: când ai un front unde este controlat fiecare centimetru pătrat de pământ, cum poți să deschizi o fereastră din Ucraina? În același timp, a apărut și o declarație a unui oficial belarus, care spune că a ajutat autoritățile din Rusia să nu permită respectivilor indivizi să traverseze spre Belarus. Atunci, stăm și ne întrebăm: se duceau spre Belarus sau spre Ucraina? Aceste întrebări, însă, nu apar în presa oficială. Acolo sunt niște certitudini: erau niște cetățeni manipulați și există așa-numita «urmă ucraineană», pe care, deocamdată, nu am văzut-o. Nu există dovezi. Există doar întrebări. Există oficiali care spun direct că ucrainenii sunt implicați. Aici pot să o enumăr pe Maria Zaharova (n.r.: purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe), dar și jurnaliști apropiați de Kremlin. De exemplu, Margarita Simonian, care este șefa Russia Today”.

Cătălin Striblea: Și prim vicepreședintele Consiliului Supem de Apărare și Securitate, Viktor Boldriev a acuzat.

Vitalie Cojocari:Chiar în ziua respectivă, fără să aibă nicio dovadă, fără să știe cine sunt respectivii indivizi, exact asta a spus: «Regimul de la Kiev este implicat, este vinovat, nu o să reușească să se ascundă de noi»”.

Vitalie Cojocari: „«Mâna puternică a președintelui rus ține totul sub control. Să nu vă fie teamă, cetățeni ruși, totul este sub control», li s-a spus rușilor. Într-un final, am văzut ce s-a întâmplat”

Cătălin Striblea: SUA spun că au trimis un avertisment autorităților ruse. Că s-ar putea întâmpla ceva… e ăsta un lucru care se vorbește public în Rusia?

Vitalie Cojocari: „A vorbit Putin, dar cu o săptămână înainte – sper să nu greșesc – despre aceste avertismente. Așa cum ai zis și tu, știam că trebuie să se întâmple ceva acolo. Au fost avertismente publice. Bănuiesc că au fost și niște contacte între autoritățile americane și cele ruse. Ba mai mult, au avertizat și cei din Ambasada Marii Britanii. Într-un final, Vladimir Putin a zis că ei încearcă să destabilizeze situația în Federația Rusă – acesta a fost răspunsul cu o săptămână înainte de întâmplare, de parcă ei controlează tot. «Mâna puternică a președintelui rus, dar și a autorităților ține totul sub control. Să nu vă fie teamă, cetățeni ruși, totul este sub control». Într-un final, am văzut ce s-a întâmplat. Au murit oameni nevinovați. Ruși, dar și cetățeni din Republica Moldova. Erau acolo, în sala de spectacol”.

Cătălin Striblea: Ce este această trupă de rock? Adică, unde erau oamenii aceștia? Sunt foarte cunoscuți? E o trupă mare?

Vitalie Cojocari: „Da, e o trupă cunoscută. Artiștii din Federația Rusă sunt împărțiți în 2 acum: cei care au concerte sunt considerați artiști susținuți de puterea de la Kremlin. Pentru că dacă ești împotriva puterii de la Kremlin și nu susții poziția sau politica lui Vladimir Putin, cu siguranță nu vei avea parte de concert și, cu siguranță, nu vei avea parte de concert și niciodată într-o sală atât de importantă cum este Crocus din Moscova. Și atunci existau voci care susțineau că această formație este pro-Putin. Existau multe vedere care s-au dus acolo, oameni publici care puteau să moară. Mulți dintre ei au scris după pe rețelele de socializare că sunt în viață. Iarăși, din ce am înțeles, un membru al formației a fost dat dispărut. Nu mai știu care este soarta lui. Această formație ar fi cântat în seara respectivă. Sala nu era plină. Erau peste 500 de locuri acolo. Nu au fost ocupate toate. În schimb, au reușit să scape cu viață mulți dintre ei”.

Urmăriți întreaga emsiune „România în Direct” aici:

Sursa foto: Twitter / NEXTA

Citește și: Istoricul Armand Goșu, despre neconcordanțele privind atentatul terorist din Moscova: Altcineva a fost prins, nu cei care au comis atentatul | AUDIO