Incendiul violent ameninţă Atena. Nori groși de fum întunecă cerul deasupra capitalei elene. Doi pompieri au fost răniţi și 13 oameni – spitalizați cu probleme respiratorii. Autorităţile au deschis un stadion olimpic – complexul sportiv OAKA – din nordul capitalei elene pentru a găzdui miile de persoane evacuate. De altfel, locuitorilor unei mari suburbii a Atenei li s-a cerut să-și părăsească locuinţele. Flăcările sunt foarte aproape de casele lor, după cum relatează Manuela Nicolescu.
Alimentate de vântul puternic și temperaturi ridicate, flăcările de 25 de metri înălțime au ajuns la marginea Atenei, incendiind copaci, case și mașini și forțând evacuarea mai multor comunităţi din suburbiile din nord-estul Atenei.
„Incendiu de pădure în apropierea dumneavoastră. Urmaţi instrucţiunile autorităţilor”, a transmis Apărarea Civilă în mesaje text trimise locuitorilor din regiune.
Intervin aproape 700 de pompieri, inclusiv români, ajutați de voluntari, peste 180 de mașini de intervenție, 32 de avioane cu apă și elicoptere.
Zona cuprinsă de flăcări se întinde pe aproximativ 30 de kilometri. Focul a ajuns la muntele Penteli și s-a extins la periferia de nord a Atenei. Acum ard case din Vrilissia și Halandri.
#Watch
A forest fire in #Greece has flared up again near Ancient #Olympia, another is approaching Marathon Lake, civil aviation has been banned from flying over #burningareas. @Raw_News1st pic.twitter.com/v6WezUO97v— RawNews1st (@Raw_News1st) August 6, 2021
Simos Roussos, primarul din Chalandri, una dintre cele mai mari suburbii ale Atenei, cu o populaţie de peste 70.000 de locuitori, le-a cerut locuitorilor să își părăsească locuinţele. Până acum au fost evacuate 3 spitale și peste 10 localități aflate în nordul Atenei, aproape de capitală, inclusiv orașul istoric Marathon.
Mulți localnici și-au petrecut noaptea în adăposturi. Acum a fost deschis un stadion olimpic, pentru a găzdui zecile de mii de oameni evacuați. „Ne confruntăm cu un dezastru biblic. Întregul nostru oraș este cuprins de flăcări”, a declarat primarul din Marathon, Stergios Tsirkas, pentru Skai TV.
Premierul Kyriakos Mitsotakis și-a scurtat vacanța în insula Creta și a mers la centrul de operațiuni al pompierilor.
Sursa foto: Shutterstock