Doi franco-algerieni sunt în vizorul poliţiei în urma atacului comis miercuri la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, relatează Le Point în pagina electronică.
Cel mai tânăr dintre cei trei suspecţi de comiterea atacului sângeros, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliţiei, au anunţat surse concordante, citate de AFP și preluate de Mediafax.
Ceilalţi doi suspecţi, doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, sunt în continuare căutaţi de poliţie.
Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime.
12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un ‘atentat terorist’.
Aproximativ 3.000 de agenţi ai serviciilor de securitate au fost mobilizaţi pentru misiuni de ordine publică şi pentru căutarea autorilor atentatului de la redacţia revistei.
Vezi aici filmul atacului reconstituit din filmările martorilor
Joi,zi de doliu pentru victimele atentatelor de la Paris
Preşedintele Franţei a anunţat că joi, 8 ianuarie, va fi zi de doliu în memoria victimelor atacului terorist din Paris. În scurta sa alocuţiune de la Palatul Elysee, Francois Hollande a făcut apel la unitatea naţiunii în faţa acestei atrocităţi.