Atacul a avut loc după miezul nopții, (ora 7 și jumătate, ora României), după ce un bărbat înarmat a deschis focul în Club Blu. Localul este în Fort Myers, o localitate aflată în apropiere de coasta statului Florida, la aproape 350 de kilometri de Orlando.
Potrivit The Mirror, în club avea loc o petrecere pentru adolescenţi. Martori aflați la fața locului au spus că au auzit până la 30 de focuri de armă.
Potrivit autorităţile americane, citate de NBC News, cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 17 persoane au fost rănite. Printre persoanele decedate ar fi și un adolescent în vârstă de 14 ani.
Un număr mare de polițiști a fost mobilizat la fața locului, iar un suspect ar fi fost reţinut.
Există informaţii potrivit cărora focuri de armă au fost trase în alte două intersecţii din apropierea clubului de noapte, însă nu se ştie dacă aceste incidente au legătură cu atacul armat.