Bărbaţi înarmaţi au pătruns cu forţa, marţi, la Kabul, în sediul unui post de televiziune în care lucrau numeroşi angajaţi, a declarat o jurnalistă a postului pentru AFP.
„Am văzut atacatori pe camerele de securitate, în timp ce intrau în imobilul televiziunii. Ei au tras mai întâi asupra paznicului, apoi au intrat. Au început să arunce cu grenade şi să tragă”, a declarat această jurnalistă de la Shamshad TV, Faisal Zaland.
Shamshad TV, un post de televiziune în paştună, care difuzează în întreaga ţară, mai transmitea începând de la ora locală 11:30 (8.00, ora României) doar o imagine fixă în locul programelor sale obişnuite.
Potrivit lui Faisal Zaland, forţe de securitate au fost desfăşurate în apropierea imobilului şi „încercau să îi împuşte pe atacatori”. „Mulţi dintre colegii mei sunt încă înăuntru”, a adăugat ea.
Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a negat, într-un mesaj postat pe Twitter, orice implicare a talibanilor în atac.
Ministerul afgan de Interne a declarat pentru AFP că ancheta incidentul, dar nu dispunea de vreun detaliu.
Atentatele se multiplică, de la începutul anului la Kabul, vizat la sfârşitul lui mai de cel mai sângeros atac, soldat cu cel puţin 150 morţi.
Trei atentate, inclusiv împotriva unei moschei şiite, s-au soldat cu cel puţin 75 de morţi în ultimele două săptămâni din octombrie în capitala afgană.