Postul de televiziune CNN relatează că un atac armat a fost comis în incinta unui centru de tratare a persoanelor cu dizabilităţi din oraşul american San Bernardino, statul California.
Un prim bilanţ indică 20 de victime, dintre care unele au fost ucise.
Poliţia locală caută 3 atacatori. Potrivit martorilor, indivizii erau înarmaţi cu puşti.
Echipe SWAT au securizat zona. Agenţi FBI se află la faţa locului.
În cele 3 clădiri din San Bernardino, unde lucrează 600 de angajaţi, Inland Regional Center acordă sprijin persoanelor cu autism şi probleme mintale.
Preşedintele Barack Obama este informat în permanenţă despre evoluţia situaţiei. Liderul de la Casa Albă a solicitat, în mai multe rânduri, înăsprirea legislaţiei privind deţinerea armelor de fac, dar a întâmpinat opoziţia republicanilor, care sunt majoritari în Congres.
În ultima săptămână, un alt atac armat a fost comis la o clinică de planning familial din Colorado, unde 3 persoane au fost ucise şi 9 au fost rănite.