Confidenţialitate

Asumarea bugetului, în dezbaterea CCR

Curtea Constituțională arbitrează astăzi un nou conflict juridic între principalele instituții ale statului.

De data aceasta este vorba despre sesizarea președinților Parlamentului, care au acuzat Guvernul Orban că a încălcat competențele forului legislativ atunci când a adoptat bugetul de stat pe anul în curs prin procedura angajării răspunderii, adică fără dezbatere.

La aproape două luni de la sesizările făcute de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și Teodor Meleșcanu, pe atunci președintele Senatului, Curtea Constituțională ia în discuție acuzațiile aduse de cei doi Guvernului Orban.

Ciolacu și Meleșcanu au solicitat Curții să spună o dată pentru totdeauna dacă Guvernul poate adopta bugetul de stat fără dezbatere parlamentară, prin procedura rapidă și simplificată a angajării răspunderii.

Pe 23 decembrie anul trecut, odată cu depunerea sesizării la Curtea Constituțională, Marcel Ciolacu l-a acuzat pe premierul Ludovic Orban de comportament dictatorial. El a spus că de la Ceaușescu încoace niciun lider politic nu și-a permis ocolirea Parlamentului atunci când a adoptat bugetul de stat.

Sesizarea celor doi președinți ai forului legislativ nu vizează legea bugetului în sine, astfel că, chiar dacă li se va da satisfacție, actul normativ va rămâne în vigoare. Ciolacu și Meleșcanu au vizat strict procedura de adoptare a legii, cu scopul declarat ca niciun guvern din România să nu-și mai permită pe viitor adoptarea bugetului fără ca acesta să fie dezbătut în prealabil în Parlament.