Confidenţialitate

Astra – Viktoria Plzen și FC Zurich – Steaua: AVANCRONICI

Steaua și Astra Giurgiu joacă joi seară în etapa a 4-a a grupelor Europa League, competiție în care ambele echipe păstrează încă șanse de calificare în faza următoare.

Prima “intră în luptă” Astra, de la ora 20:00, pe “Arena Națională”, contra Viktoriei Plzen. Campioana României i-a învins în runda trecută pe cehi, acumulând 3 puncte, cu care se află pe locul al 3-lea în grupă, după Austria Viena și AS Roma, care au câte 5 puncte. Dacă va câștiga din nou – gruparea antrenată de Marius Șumudică va urca pe locul al 2-lea, după formația învingătoare dintre Austria Viena și AS Roma. În cazul în care cealaltă partidă se termină la egalitate, Astra va rămâne pe poziția a 3-a. Giurgiuvenii au probleme în ofensivă, unde Denis Alibec este incert și Daniel Florea indisponibil din cauza unei entorse, astfel încât singurul atacant valid este Daniel Niculae – care vine și el după o accidentare. În aceste condiții, Budescu ar putea fi folosit ca vârf, ajutat de la mijloc de Teixeira și Alex Ioniță.

În privința asistenței de pe “Arena Națională”, Cristi Săpunaru este ironic: “Sperăm ca în tribune să ne vină prietenii, amicii, dar poate vin și spectatori neutri. Este totuși un meci de cupele europene”, a declarat fundașul pentru “Gazeta Sporturilor”. Înfruntarea AstraViktoria Plzen începe așadar la ora 20:00.

Steaua va juca în deplasare cu FC Zurich și are până acum doar două puncte – din egalurile cu elvețienii și Villareal, plus înfrângerea cu turcii de la Osmanlispor. “Roș-albaștrii” sunt ultimii în grupă, Zurich și Osmanlispor au câte patru puncte, iar lidera Villareal are 5. Echipa lui Laurențiu Reghecampf poate urca până pe poziția secundă, dacă va câștiga în această seară, iar Villareal va învinge formația turcă la care joacă și Raul Rusescu.

Steliștii vor începe cel mai probabil cu Niță în poartă, fundași: Tamaș, Moke, Toșcă și Momcilovici, la închidere Bourceanu și Muniru, iar Adi Popa, Boldrin și Aganovici îl vor sprijini de la mijloc pe De Amorim.

Meciul FC ZurichSteaua va începe la ora 22 și 5 minute.