Juriul celei de-a 29-a ediţii Astra Film Festival a anunţat câştigătorii din acest an ai festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu într-un spectacol fulldome, care s-a desfăşurat în Piaţa Mare.
Cel mai bun film al Secţiunii România este producţia “Pocalul. Despre fii şi fiice”, de Cătălina Tesăr şi Dana Bunescu. Premiul pentru regie, la aceeaşi categorie, a fost acordat Adinei Popescu şi lui Iulian Manuel Ghervas, autorii filmului “Vulturii din Ţaga”.
Distincţia Cel mai bun film documentar al secţiunii Europa Centrală şi de Est a fost acordată producţiei “Magazinul de mărunţişuri” (Polonia, 2022), regia Lukasz Kowalski. Cel mai bun film de non-ficţiune la categoria Voci emergente ale documentarului este “Apropierea”, în regia lui Botond Pusok.
Premiul pentru Regie, la Secţiunea DocSchool a fost câştigat de Eric Esser (“Dragoste de familie” ). Juriul a considerat că filmul cel mai bun al secţiunii DocSchool este “Un locşor pe lume”, de Emilie Beyssac Cywinska.
Câştigătorii, regizori din România, Germania, Franţa, Slovacia şi Polonia, au fost prezenţi în premieră, cu toţii, la Gala de Premiere. AFF2022 continuă online până pe 30 octombrie, perioadă în care publicul aflat oriunde pe teritoriul României va putea vedea 41 de filmele din selecţia oficială a festivalului.
“Am decis să facem Gala de decernare a premiilor Astra Film Festival în Dome, tocmai pentru că festivalul nostru s-a reinventat continuu şi privim mereu în viitor. Prezenţa a peste 20 de mii de copii la Astra Film Junior şi calitatea producţiilor făcute de tinerii realizatori de film documentar ne dau încredere că acest viitor va fi unul bun. Sunt bucuros că Astra Film Festival are din ce în ce mai mulţi prieteni şi că putem vorbi despre un public numeros, şi cunoscător, de film de non-ficţiune”, a spus Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival, care a arătat că în aceste zile au putut fi văzute la Sibiu peste 340 de evenimente cinematografice, majoritatea premiere.
Ca în fiecare an, au fost patru secţiuni competiţionale: România; Europa Centrală şi de Est; Voci emergente ale filmului documentar; respectiv Secţiunea DocSchool. Producţiile premiate la AFF2022 sunt eligibile direct pentru Premiile Academiei Europene de Film.
Secţiunea DocSchool
Juriul Secţiunii “DocSchool”, dedicată filmelor produse de universităţi din toată lumea, alcătuit din criticul de film Flavia Dima şi de autoarea de documentare Emel Celebi, din Istanbul, a acordat o menţiune şi două premii.
Filmul documentar “Prima aniversare a lui Arsencik” (România, 2022), de Valentin-Rareş Fogoroş, a fost recompensat cu Menţiune. “Dorim să recunoaştem un film care dă dovadă de promptitudine şi curaj, care subliniază documentul din documentar – o mărturie a unui moment istoric tumultuos, realizată cu urgenţă şi imanenţă, dar şi cu multă empatie, grijă şi implicare”, a fost motivaţia juriului.
Premiul pentru Regie, la Secţiunea DocSchool a fost câştigat de Eric Esser (“Dragoste de familie” – Germania, 2022) “pentru un film-eseu care explorează cu bravură o istorie personală incomodă, cât şi calea spre dezvăluirea acesteia cu multă vulnerabilitate şi sinceritate, dar şi cu un mare rafinament intelectual şi narativ”, au arătat membrii juriului.
În acelaşi timp, juriul a considerat că filmul cel mai bun al secţiunii DocSchool este “Un locşor pe lume” (Franţa, 2021), de Emilie Beyssac Cywinska, adică “un portret de familie tandru şi cald, pictat cu atâta uşurinţă, naturaleţe şi afecţiune, dezvăluind în moduri subtile felul în care forţele istoriei mari se desfăşoară la scara mai mică a vieţii de zi cu zi”.
Secţiunea România
Filmele Secţiunii competiţionale “România” au fost jurizate de profesorul Constantin Pârvulescu şi de regizoarea Ana Vlad, care au acordat de asemenea o menţii e şi două premii.
Astfel, Raluca David (“Valuri pe uscat” – România, 2021) a primit o menţiune specială pentru regie “pentru capacitatea artistică de a crea stări şi emoţii complexe cu mijloace simple. Pentru subtilitatea modului de a povesti. Pentru originalitatea subiectului, personajului şi a prezentării condiţiei expatriatului. Pentru crearea unor evocative contraste vizuale între lumi şi stiluri de viaţă”.
Juriul a considerat că cea mai bună regie la această secţiune le-a aparţinut Adinei Popescu şi lui Iulian Ghervas, autorii filmului “Vulturii din Ţaga” (România/Slovacia, 2022), “pentru rigoarea stilistică şi memorabilitatea protagonistului. Pentru explorarea tipologiilor marginale cu compasiune, atenţie şi umor. Pentru redarea stăruinţei de a transforma eşecul în victorie. Pentru virtutea de a convinge spectatorii că prin perseverenţă se poate trasa o linie dreapta pe orice suprafaţă”.
Laurii celui mai bun film documentar al secţiunii România au fost primiţi de Cătălina Tesăr şi Dana Bunescu pentru producţia “Pocalul. Despre fii şi fiice” (România, 2022) “pentru virtuozitatea stilistică, amploarea cercetării şi profunzimea efortului antropologic. Pentru realizarea unei punţi de înţelegere între culturi, deschizând spre o lume care adeseori rămâne ferecată în spatele locurilor comune. Pentru capacitatea de a crea o poveste dramatică şi emoţionantă despre familie şi condiţia femeii. Pentru explorarea valorilor unei culturi prinse între modernitate şi tradiţie”.
Secţiunea Europa Centrală şi de Est
Criticul şi curatorul de arte performative Iulia Popovici şi profesorul georgian Giorgi Gogiberidze au acordat o menţiune pentru regie Alexandrei Gulea (“Oi zburătoare” – România, 2022) “pentru o îndrăzneaţa explorare cinematică şi excelenta abordare vizuală, menţiunea specială merge către o lucrare incontestabil interesantă”.
Distincţia Cel mai bun film documentar al secţiunii Europa Centrală şi de Est a revenit producţiei “Magazinul de mărunţişuri” (Polonia, 2022), regia Lukasz Kowalski, “pentru interesanta prezentare, plină de umor, a eforturilor proprietarului şi angajaţilor unei improbabile afaceri de amanet, în căutarea unei “lovitură”, într-o comunitate precară în care singurele lucruri de valoare sunt poveştile disperării. Prin regia inteligentă, atenţia şi înţelegerea pentru personaje, “Amanet” transformă povestea într-un subiect de relevanţă globală despre viaţă şi aspiraţii, între eşec, supravieţuire şi promisul succes capitalist.”
Secţiunea Voci emergente ale documentarului
Juriul Secţiunii “Voci emergente ale filmului documentar”, Ivana Mladenovic şi antropologul Michael Stewart a decis că cel mai bun film de non-ficţiune al acestei categorii este “Apropierea” (România, 2022), în regia lui Botond Pusok, “pentru un film ce prezintă o eroină care se luptă să îşi ţină familia unită, într-o viaţă aproape zdrobită de un stigmat pe care, în mod crud, nu poate evita să îl interiorizeze; pentru un film care foloseşte cele mai simple artificii cinematografice pentru a aduce pe ecran o poveste înfiorătoare de supravieţuire”.
Premiile au fost oferite de membrii juriului şi de personalităţi precum Daniela Cîmpean (preşedinte Consiliului Judeţean Sibiu), Adrian Dupu (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova), Liviu Jicman (preşedinte Institutul Cultural Român), Ciprian Ştefan (director general Muzeul Astra), Cornelia Popa (Cinelab).
Despre Astra Film Festival
Festivalul Astra Film Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficţiune, se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliul Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu, şi al Uniunii Cineaştilor. Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu şi de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival este susţinut de Europa FM.