Confidenţialitate

Astazi se implineste un an de la atentatele de la maratonul din Boston

Cele 2 explozii de la maratonul Boston au avut loc aproape simultan, puțin după ora 22 ora României.

Cartierul general al organizatorilor a fost imediat închis, iar atacul a fost catalogat imediat ca fiind unul terorist.

Printre jurnaliștii aflați la fața locului s-au aflat și cei ai publicației BostonGlobe. Aceștia au fost recompensați cu premiul Pulitzer pentru modul în care au acoperit evenimentele sângeroase.

Ieri , la New York, au fost premiate și cotidianele The Guardian și Washington Post pentru spațiul alocat dezvăluirilor lui Edward Snowden.

Informațiile deținute de fostul spion american au tensionat relațiile din Statele Unite și celelalte țări după ce s-a descoperit că serviciile americane înregistrau conversațiile private ale liderilor acestora.

Dezvăluirile lui Snowden au provocat de asemenea o dezbatere aprinsă în Statele Unite cu privire la meritele şi moralitatea unor astfel de programe de supraveghere.