Confidenţialitate

Asociații de elevi și studenți cer retragerea proiectelor de OUG privind justiţia

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Consiliul Tineretului din România și Consiliul Național al Elevilor cer retragerea actualelor proiecte de Ordonanță de Urgență a Guvernului referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale.

“Reprezentanții tinerilor consideră că adoptarea acestor propuneri în afara Parlamentului României, fără o dezbatere publică reală și într-un mod care face imposibilă sau irelevantă pentru anumite categorii de persoane chiar și o eventuală decizie ulterioară de neconstituționalitate creează suspiciunea că, pe lângă scopul declarat, actele urmăresc și diverse interese private și ar putea cuprinde inclusiv prevederi neconstituționale care se doresc a fi adoptate și aplicate imediat”, transmit cele trei organizaţii.

Tinerii spun că apreciază măsurile adoptate de acest guvern, precum suplimentarea consistentă a investiției în educație, diverse măsuri care vizează reintegrarea tinerilor fără ocupație sau dezvoltarea antreprenoriatului, însă se opun “oricăror măsuri care elimină (din) răspunderea funcționarilor publici pentru fapte de corupție și asimilate acestora și, în general, elimină răspunderea lor pentru folosirea unei demnități sau funcții publice în urmărirea unor interese private și în dauna interesului public, indiferent dacă aceste efecte rezultă prin modificarea legislației penale sau prin grațiere.”

Studenții și elevii sunt îngrijoraţi şi de perspectiva grațierii unor condamnați pentru infracțiuni care presupun violența și infracțiuni sexuale, chiar dacă persoanele vizate au peste 60 de ani.