Industria de evenimente, nu doar în România, ci în întreaga lume, se numără printre sectoarele grav afectate de pandemia Covid-19, fiind printre singurele industrii care au fost oprite în proporție de aproape 100 % pentru o perioadă de cel puțin 1 an. Guvernul își propune crearea unei scheme de ajutor de stat pentru această industrie. După o întânire avută cu vicepremierul Raluca Turcan, Asociația Română a Organizatorilor de Concerte anunță că au fost puse cu succes bazele reluării sectorului live în 2021, în condiții de maximă siguranță.
”Consider că cea mai mare realizare a întâlnirii este crearea unui grup de lucru interministerial sub coordonarea vicepremierului care va analiza măsurile sanitare, fiscale şi legale de susţinere a industriei, în care să fie implicat şi sectorul cultural muzical antreprenorial.
Măsurile de redeschidere trebuie să fie corelate cu realitatea practică cu care membrii AROC şi nu numai se confruntă. Sectorul privat are toată deschiderea de a colabora cu Guvernul şi cu autorităţile statului pentru a discuta şi trasa modalităţi pentru redeschiderea treptată şi în siguranţă a zonei culturale.
Credem că implicarea sectorului privat în aceste discuţii poate aduce un plus şi va conduce la optimizarea măsurilor sanitare impuse sectorului cultural care în acest moment sunt de multe ori concepute fără a ţine cont de realitatea din practică din cauza unei cunoaşteri insuficiente a modalităţilor de organizare a unui concert, eveniment etc. Faptul că Guvernul arată deschidere şi dialog ne dă siguranţă că vom trece cu bine prin această perioadă dificilă.
Suntem convinşi că doar printr-o colaborare strânsă între autorităţile statului şi sectorul privat România va ieşi mai puternică din această criză fără precedent.”, spune Codruţa Vulcu, Vicepreşedinte AROC.
Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC) are ca scop crearea și dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, legislativ și economic ale organizatorilor de concerte și evenimente culturale din România și dezvoltarea unor raporturi instituționalizate cu societatea civilă și autoritățile publice la nivel național și cu alte organizații similare din țară și din străinătate, pentru realizarea unor activități și inițiative care promovează libertatea de exprimare, deontologia profesională, excelența și valorile acestor profesii.