Confidenţialitate

Asociația BookLand renovează 12 școli din mediul rural, până la finalul anului

În contextul în care jumătate dintre instituțiile de învățământ din mediul rural încă mai au toaleta în curte şi doar 7 din 10 copii merg la şcoală, Asociaţia BookLand a decis din toamna anului trecut că poate să contribuie la schimbarea acestei situații. Organizația și peste 50 companii s-au implicat în renovarea, până la finalul anului, a 12 școli din mediul rural.

Până acum au fost renovate și dotate cu echipamente moderne 7 instituții de învățământ care își primesc cu o nouă înfățișare elevii pe 14 septembrie. Școlile se află în județele Călărași, Vaslui, Botoșani, Neamț și Suceava.

”În al zecelea an de existență BookLand, continuăm să subliniem importanţa educației ca bază fundamentală a unei vieți împlinite și a unei societăți funcționale. Avem convingerea fermă că dezvoltarea & formarea copiilor noștri este strâns legată de condițiile în care învață. Pentru cei mai defavorizați dintre ei am lansat această campanie de renovare & dotare a școlilor din mediul rural în care îi invităm să ni se alăture pe toți doritorii de fapte bune.

Dacă Asociaţia ar dispune de mai multe resurse, am reabilita și mai multe școli căci, realmente, am făcut minuni cu un buget minuscul. Marea noastră provocare este obținerea donațiilor în bani pentru a reuși să achităm serviciile de manoperă, în rest Partenerii noștri ne ajută cu tot ce produc ei. Prin tot ceea ce facem, ne dorim să schimbăm mentalități, să încurajăm tinerii să aibă încredere în forțele proprii și să-i inspirăm să-și urmeze visele.”, spune Mihaela Ianole – Coordonator Renovare Şcoli Asociaţia BookLand.