Fostul lider mondial al tenisului profesionist feminin, Ashleigh Barty, care s-a retras din activitate în martie anul trecut, va deveni mamă. Ea a anunțat pe Instagram că este însărcinată cu primul ei copil.
„2023 va fi cel mai bun an de până acum. Suntem atât de entuziasmați pentru noua noastră aventură”, a scris fosta campioană care s-a căsătorit în 2022 cu Garry Kissick.
Barty a postat și o fotografie a câinelui ei alături de o pereche de încălțări de bebeluș pentru a anunța fericita veste.
View this post on Instagram
Ashleigh Barty a şocat lumea tenisului în martie când şi-a anunţat pe neaşteptate retragerea, la numai 25 de ani, la apogeul carierei, la doar două luni după ce reuşise să câştige al treilea său titlu de Mare Şlem, la Australian Open.
Anterior ea a mai câștigat Roland Garros în 2019 și Wimbledon în 2021.
Foto: Shutterstock
Citește și: David Popovici, în topul campionilor mondiali, alături de Messi, Mbappe sau Nadal