Confidenţialitate

Asghar Farhadi vine la Les Films de Cannes à Bucarest

Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à Bucarest.

Ediția a 9-a a  festivalului bucureștean se va deschide pe 19 octombrie cu același film care a deschis și festivalul de la Cannes: ”Everybody Knows”, cel mai recent lungmetraj al regizorului, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale.

Cu această ocazie, festivalul îi dedică regizorului o secțiune retrospectivă, care va cuprinde și filmele ”About Elly” (2009) și ”A Separation” (2012), primul film al său câștigător de premiu Oscar, la finalul căruia va susține un masterclass deschis publicului. Masterclassul va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 16.00, iar intrarea este liberă în limita locurilor disponible – rezervări la eveniment se pot face pe eventbook.ro.

Asghar Farhadi s-a născut în 1972, în Iran, și în 1998, la terminarea studiilor de teatru și apoi regie la Teheran, regizase deja șase scurtmetraje și două seriale, scrisese scenarii și crease piese radiofonice și emisiuni TV. În 2003, a debutat în lungmetraj cu Dancing in the Dust, primul dintr-o serie de filme complexe, pline de suspans, care surprind ciocnirile subtile dintre clase sociale și mentalități, în special în societatea iraniană.

Farhadi a fost inclus de revista „Time”, pe lista celor mai influenți 100 de oameni ai lumii la 40 de ani, în 2012, după ce A Separation traversase lumea adunând peste 70 de premii, printre ele, Ursul de Aur la Berlin. Era al cincilea lungmetraj al său, adunase un milion de spectatori numai în Franța și confirma – după About Elly, distins cu Ursul de Argint pentru regie – o voce aparte. „În Iran, în acest moment, avem nevoie – mai mult decât de orice altceva – ca publicul să gândească”, mărturisea Farhadi pentru „The Guardian”.

”Everybody Knows” spune povestea Laurei, care se întoarce împreună cu copiii ei în satul natal, cu prilejul nunții surorii ei, dar niște evenimente neașteptate îi bulversează tot sejurul. ”Everybody Knows” va fi proiectat în cadrul festivalului special cu ocazia vizitei regizorului, filmul va intra în cinematografe în ianuarie 2019, distribuit de Independența Film.

”A Separation”, care va putea fi văzut sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 13:30, la Cinema Elvire Popesco, este despre Nader, care angajează o tânără femeie să aibă grijă de tatăl său bolnav, dar habar nu are că noua menajeră nu este doar însărcinată, ci și lucrează fără permisiunea soțului ei.

 ”About Elly” va rula duminică, 21 octombrie, la Cinemateca Union, de la ora 17:00,  iar regizorul va fi prezent la începutul filmului pentru o scurtă introducere. În About Elly, un grup de prieteni din studenție organizează o ieșire de trei zile la Marea Caspică. Sepideh, cea care se ocupă de detaliile organizatorice, a decis să o invite și pe Elly, sperând că ea nu va rămâne indiferentă la farmecele prietenului ei Ahmad, recent ieșit dintr-o relație.