Ascultătorii Europa FM au povestit, în această dimineață, în emisiunea Deșteptarea, cum au reușit (sau nu) să se programeze pentru vaccinare, în etapa a doua:
“Mi-am programat mama pe platformă, pe laptop, iar pe mine, la boli cronice, prin call-center. Am stat o oră jumate, pe două telefoane simultan.”
“O noapte întreagă până la 12 noaptea și până dimineața am tot șters istoricul și n-am mai reușit să bag niciun pacient. Ginerele meu mi-a spus să șterg cookie-urile. De la ora 2 până la ora 4, am înscris zece persoane, în momentul în care s-au ocupat toate locurile la Călărași.”
“Pe părinți i-am programat sâmbătă dimineața, mă trezesc devreme de obicei, și mai târziu am încercat cu socrii și n-a mai mers.”