Simplă, sau cu lapte? La filtru, sau la ibric? Depinde de preferințele fiecăruia, dar foarte probabil, v-ați început ziua cu o cafea.
Inițial, cafeaua a fost cultivată în Etiopia și era consumată de războinici înaintea luptelor. E drept, amestecată cu grăsime animală. Marile imperii au colonizat Africa și puțin câte puțin, au răspândit cafeaua în toată lumea.
În prezent, Brazilia este cel mai mare producător de cafea și oarecum surprinzător, podiumul este completat de Vietnam și Indonezia. Abia apoi urmează țările din America Centrală sau Africa.
Lumea Europa FM vă invită la o ceaşcă de cafea. Cu aromă de portocală, de piper sau de ceai verde. Desigur, e vorba de soiuri exotice, crescute la umbra altor plantaţii, de la care cafeaua ajunge să împrumute diverse arome.
Victor Marin a stat de vorbă cu Ştefan Iordache, proprietar de cafenea, de la care a aflat că în spatele fiecărei ceşti de cafea se află multă muncă, ştiinţă şi tradiţie.