Un raport al Comitetului de evaluare militară de la Paris arată că armata franceză depune eforturi să își păstreze soldații din cauza nemulţumirilor faţă de condițiile oferite și a concurenței private, relatează Europe 1.
‘Loialitatea a devenit o provocare majoră’, se menţionează în document, intitulat ‘Funcția militară în societate franceză’.
Îngrijorările apar într-un moment în care armata, mobilizată pe mai multe fronturi, are nevoie de resurse umane importante, notează raportul.
Militarii francezi se consideră insuficient instruiți, din cauză că echipamentele sunt prea puţine.
Potrivit Statului Major General, 20% dintre piloții elicopterelor armatei nu sunt pregătiţi pentru misiuni de război, neavând suficiente ore de zbor la activ.
Concurența din sectorul privat este, de asemenea, puternică. Salariile și condițiile de muncă sunt mult mai atractive.